marți, 24 martie 2015

Primaria face si lucruri (foarte) bune!


Toti criticam autoritatile, si de multe ori pe buna dreptate, insa trebuie "sa dam Cezarului ce este al Cezarului" cand e cazul, asa ca e musai sa va vorbesc despre noua initiativa a Primariei sectorului 6, Bucuresti. Este vorba despre noul lor proiect denumit SocialXchange. In ce consta aceasta initiativa? Ei bine, aceasta este o modalitate prin care primaria vine in ajutorul cetateanului cu probleme financiare. In articolul publicat aici, se da exemplu o doamna cu doi copii scolari care nu au ce sa manance. Doamna a venit la sediul "magazinului fara bani", a muncit pentru 4 ore si a capatat... 30 puncte. Si aici devine si mai interesant, fiindca acolo nu se lucreaza cu moneda, ci totul se plateste in natura...  Din aceste puncte, doamna cu pricina si-a umplut sacosa cu produse alimentare si de igiena. Ca sa citez sursa, "noul proiect al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a apărut ca urmare a  nevoii de a stimula atât actele de caritate cât şi sentimentul de responsabilitate în rândul asistaţilor social, dar şi din dorinţa promovării unor principii, precum respectul faţă de donator, protejarea demnităţii beneficiarului şi echitatea socială." Mie mi se pare de-a dreptul incurajator acest concept fiindca oamenii privesc cu suspiciune orice activitate a diferitelor organizatii caritabile (paravan pentru spalare de bani etc.), insa aici puteti dona alimente, detergenti si alte produse neperisabile si utile intr-o gospodarie fara sa va fie teama ca banii dvs. ajung intr-un cont bancar nepotrivit, iar asistatii sociali invata ca fiecare lucru se castiga cu munca, cu demnitate. In acest fel, ambele "tabere" sunt multumite si speram ca si numarul celor care vor sa ajute va creste din ce in ce mai mult!

Magazinul SocialXchange este situat pe Calea Crângaşi nr. 3, într-o locaţie cu spaţiu generos de depozitare, uşor accesibilă pentru cetăţean, într-o zonă liniştită, în apropierea unui parc. Daca inima va indeamna sa sariti in ajutorul celor mai amarati cu cat de putin, puteti gasi informaţii suplimentare pe http://www.socialxchange.ro/.

Primul in toate

Un mod de a-i arata sotului tau cat de important este pentru tine este cel de-a impartasi fiecare amanunt din viata ta cu EL mai intai. Spune-i lui primul vestea cea buna! Du-i o bucatica de desert mai intai lui! Asculta mai intai punctul lui de vedere!

In acest fel, lasandu-l sa fie primul in toate, ii arati ca el este cel mai important om pentru tine. Asta il va face fericit, iar daca el va fi fericit langa tine, automat se va stradui zilnic sa te faca si pe tine fericita! 

Succesul intr-o relatie nu inseamna atat de mult a face lucruri marete cat a implini acele lucruri marunte zi dupa zi. Regula "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" functioneaza si in ce priveste relatia cu partenerul tau. Asadar, daca nici tie nu ti-ar conveni sa se duca mai intai la mama, sora, vecina, colega sa-i spuna ce are nevoie in loc sa vina la tine, atunci nici tu nu vei face asa! In felul acesta, copiii vostri va vor vedea traind impreuna fericiti pana la adanci batraneti! :)








 Foto: Romantic Young Couple by photostock


sâmbătă, 21 martie 2015

Inainte de venirea lui acasa

De multe ori, femeile par sa uite ca si barbatii, chiar daca nu recunosc intotdeauna, sunt romantici si sunt fericiti cand li se arata dragoste. Arata-i ca apreciezi simpla lui prezenta printr-un SMS sau email trimis inainte de a ajunge el acasa. 

Cand stii ca orele lui de munca la serviciu se apropie de sfarsit, trimite-i un mesaj de incurajare, un compliment sau o invitatie romantica. Spune-i fie ca apreciezi ca munceste din greu pentru familia voastra, fie ca abia astepti sa-i vezi frumosii ochi, sau pur si simplu invita-l sa petreceti o seara intima. Tehnologia, de prea multe ori, a ajuns sa indeparteze oamenii. Vezi pe o banca un cuplu care e doar fizic impreuna, dar fiecare din ei e cu telefonul in mana si-l butoneaza in interes egoist, umbland in conturile lor de pe retelele sociale, spre exemplu. Tehnologia, insa, ne poate si ajuta sa ne intarim relatia cu persoana iubita, asa ca hai sa ne canalizam energia in aceasta directie!

Dragostea nu e ceva ce ti se intampla, ci trebuie sa se manifeste zilnic prin tot ce faci pentru partenerul tau. Doar asa iti poti intari casnicia sau relatia. 

Straduieste-te sa fii acel ceva minunat la care omul iubit sa se intoarca acasa cu nerabdare! Asteapta-l mereu cu o imbratisare, iar casa sa fie plina de caldura! Vei vedea cum o liniste si o bucurie extraordinara se va asterne in relatia voastra...


vineri, 20 martie 2015

O intalnire speciala in fiecare saptamana

Multe cupluri, desi sunt de multi ani impreuna, fac tot posibilul sa petreaca timp de calitate impreuna. Cu alte cuvinte, isi fixeaza o intalnire cam asa cum era pe atunci cand erau in perioada de tatonare si incercau sa se cucereasca unul pe altul. Se invita la o iesire undeva in oras, femeia se aranjaza cum stie mai bine, barbatul poate veni cu o floare in intampinarea ei, si se relaxeaza departe de grijile casei...

Dar ce faci cand nu iti poti permite o iesire, sau nu gasesti pe cineva sa stea cu copiii, sau poate au amandoi niste programe atat de incarcate incat o iesire in oras ajunge sa insemne mai mult stres decat relaxare?


Ei bine, daca te afli intr-o asemenea situatie, gandeste-te serios sa iti petreci aceste seri speciale chiar acasa! Nu are sens sa te chinui cu niste aranjamente imposibile cand ai putea sa stai relaxat in pijama chiar la tine acasa, cu niste floricele de porumb in fata televizorului pentru un film romantic, un joc cu zaruri (gen Monopoly), va uitati pe albume cu fotografii mai vechi de-ale voastre si va amintiti de clipele frumoase petrecute impreuna in diverse locuri, comandati o pizza sau poate preparati chiar voi niste spaghetti alaturi de un pahar de vin... Orice idee e buna fiindca ce conteaza cu adevarat este ca va iubiti, si in acest caz totul vi se va parea minunat oricum! 

Voi ce faceti ca sa intretineti flacara dragostei aprinsa peste ani? 



Photo credit:
Couple drinking wine by fireplace (by Marin)
www.freedigitalphothos.net